Cambridge

Cambridge

Liceul Teoretic Filadelfia organizează în parteneriat cu British Council Iași, cursuri de pregătire pentru certificatele recunoscute internațional de limba engleză Cambridge: YLE, KET, PET, FCE, CAE.
Cursurile se desfășoară în incinta Liceului Teoretic Filadelfia.
Relații și înscrieri la numărul de telefon: 0740 848840.

Examene de engleză pentru copii (Young Learners)


Examene de engleză pentru copii

Menite să evalueze competențele de limba engleză ale copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, testele Cambridge English: Young Learners (YLE) sunt disponibile pe trei niveluri (Starters, Movers și Flyers), încurajând copiii să învețe monitorizându-le evoluția.
Certificatele obținute în urma examenelor de limba engleză Young Learners (YLE), nivelurile Movers și Flyers, administrate de British Council, pot fi folosite pentru echivalarea probei de competență lingvistică la admiterea în clasa a 5-a cu program intensiv (nivel minim necesar: A1 conform grilei CEFR).

CAMBRIDGE ENGLISH STARTERS

Cambridge English: Starters este primul din cele trei niveluri de testare Cambridge English: Young Learners (YLE) pentru copiii cu vârste între 7 și 12 ani. Acest test îți va încuraja copilul să învețe limba engleză de la o vârstă fragedă și îi va forma o atitudine pozitivă față de testele de limbă străină. Nivel de dificultate: Preliminar A1 pe Scala Comună Europeană de Referință.

Cui se adresează?

Copiii care susțin acest test au vârsta cuprinsă între 7 și 8 ani și o pregătire de aproximativ 100 de ore de limba engleză. În cadrul testului copilul va trebui: să recunoască culorile în limba engleză; să răspundă la întrebări foarte simple despre el/ea; să scrie răspunsurile unor întrebări de bază

Ce se întâmplă când copilul meu susține acest test?

Nu există calificativul de test promovat sau nepromovat. Copilul poate obține un maximum de cinci ”scuturi” pentru fiecare probă. Numărul de scuturi obținut pentru fiecare probă va fi afișat pe certificat. Certificatul este disponibil după aproximativ o lună de la data examenului.

Listening Reading & Writing Speaking
20 min 20 min 3-5 min
Maxim cinci scuturi Maxim cinci scuturi Maxim cinci scuturi

CAMBRISGE ENGLISH MOVERS

Cambridge English: Movers este al doilea din cele trei niveluri de testare Cambridge English: Young Learners (YLE) pentru copiii cu vârste între 7 și 12 ani. Acest test îți va încuraja copilul să comunice în limba engleză în situații reale și îi va crea o atitudine pozitivă față de testele de limbă străină.Nivel de dificultate: A1 pe Scala Comună Europeană de Referință.

Cui se adresează?

Copiii care susțin acest test au vârsta cuprinsă între 8 și 11 ani și o pregătire de aproximativ 175 de ore de limba engleză. În cadrul testului copiii vor trebui să: înțeleagă instrucțiuni de bază în limba engleză; completeze un formular simplu sau să răspundă la întrebări despre ei; răspundă la întrebări și să scrie lucruri simple (cum ar fi zile ale săptămânii, informații legate de oră sau nume) pe care le aud sau le citesc într-o povestire.

Ce se întâmplă când copilul meu susține acest test?

Nu există calificativul de test promovat sau nepromovat. Copilul poate obține un maximum de cinci scuturi pentru fiecare probă. Numărul de scuturi obținut pentru fiecare probă va fi afișat pe certificat. Certificatul este disponibil după aproximativ o lună de la data examenului.

Listening Reading & Writing Speaking
25 min 30 min 5-7 min
Maxim cinci scuturi Maxim cinci scuturi Maxim cinci scuturi

CAMBRIDGE ENGLISH FLYERS

Cambridge English: Flyers este cel mai dificil nivel din cele trei niveluri de testare Cambridge English: Young Learners (YLE) pentru copiii cu vârste între 7 și 12 ani. Acest test reflectă capacitatea copilului tău de a înțelege limba engleză simplă în situații cotidiene și de a comunica într-o engleză elementară. Nivel de dificultate: Elementar = A2 pe Scala Comună Europeană de Referință.

Cui se adresează?

Copiii care susțin acest test au vârsta cuprinsă între 9 și 12 ani și au studiat limba engleză ca limbă secundară pentru doi sau trei ani la școală (aproximativ 250 de ore de limba engleză). În cadrul testului copilul va trebui să: explice diferența dintre două povești sau poze; scrie sau să spună o scurtă poveste în limba engleză; formuleze întrebări și să folosească verbe la timpul trecut (past tense). Examenul Cambridge English: Flyers este echivalent din punct de vedere al nivelului de dificultate cu examenul Cambridge English: Key for Schools (KETfS).

Ce se întâmplă când copilul meu susține acest test?

Nu există calificativul de test promovat sau nepromovat. Copilul poate obține un maximum de cinci scuturi pentru fiecare probă. Numărul de scuturi obținut pentru fiecare probă va fi afișat pe certificat. Certificatul este disponibil după aproximativ o lună de la data examenului.

Listening Reading & Writing Speaking
25 min 40 min 7-9 min
Maxim cinci scuturi Maxim cinci scuturi Maxim cinci scuturi

Examene de engleză generală

Cambridge English: Key, cunoscut și sub denumirea Key English Test (KET), este primul nivel de examen de engleză generală din suita Cambridge English. Acest certificat demonstrează că ai cunoștințele de bază pentru a putea comunica în limba engleză în situații cotidiene. Cambridge English: Key for Schools (KETfS) este același nivel cu Cambridge English: Key și are aceeași recunoaștere internațională. Singura diferență constă în conținutul care este special conceput pentru interesele și experiența școlarilor. Acest examen poate echivala proba de competență lingvistică pentru admiterea în învățământul liceal de stat și profesional cu program bilingv și intensiv dacă este promovat cu unul din următoarele calificative: Pass with Distinction, Pass with Merit sau Pass. Nivel: A2 pe Scala Comună Europeană de Referință.


Cui se adresează?

Poți susține examenul KET după aproximativ 250 ore de studiu și practică, dacă poți vorbi, scrie și înțelege engleza de bază. Acest examen reprezintă primul pas în dezvoltarea abilităților de limba engleză necesare pentru lucru și studiu. Candidatul unui examen KET este capabil: să întrebe și să răspundă la întrebări legate de persoana sa ori alte persoane; să înțeleagă anunțuri și instrucțiuni atunci când i se vorbește rar și clar; să își exprime punctul de vedere cu privire la un subiect citit sau auzit.

Care este formatul examenului?

Examenul are 3 probe. Candidații susțin proba de Citire – înțelegere a textului și Scriere (Reading și Writing) și proba de Ascultare (Listening) în aceeași zi. Proba de Vorbire (Speaking) se poate susține în aceeași zi sau poate fi programată într-o altă zi. Această probă se susține în perechi de doi candidați, cu doi examinatori.

KET / KETfS Reading & Writing Listening Speaking
Durata prpbei 1h 10min 30 min 8=10 min pe pereche de candidați
Procentaj din valoarea totală a noteii 50% 25% 25%

Cambridge English: Preliminary este cunoscut și sub denumirea Preliminary English Test (PET) și Preliminary English Test for Schools (PETfS). Examenul demonstrează că poți comunica în limba engleză în situații practice, de zi cu zi. Examenul îți va oferi o bună bază dacă dorești să studiezi pentru o calificare profesională. Acest examen poate echivala atât proba de competență lingvistică pentru admiterea în învățământul liceal de stat și profesional cu program bilingv și intensiv, cât și proba de competență lingvistică din cadrul examenului de Bacalaureat dacă este promovat cu unul din următoarele calificative: Pass with Distinction, Pass with Merit sau Pass. Nivel: B1 pe Scala Comună Europeană de Referință.

Cui se adresează?

Studiul pentru PET îți va îmbunătăți nivelul de limba engleză astfel încât să poți comunica eficient atunci când călătorești sau folosești engleza la serviciu. Candidatul la PET este capabil: să-și exprime preferințele sau dezacordul într-o discuție; să înțeleagă anunțuri și instrucțiuni scrise și vorbite; să scrie o scrisoare personală și să ia notițe în timpul unei ședințe sau discuții.

Care este formatul examenului?

Examenul are trei probe. Candidații susțin proba de Citire – înțelegere a textului și compunere (Reading și Writing) și proba de Ascultare (Listening) în aceeași zi. Proba de Vorbire (Speaking) se poate susține în aceeași zi sau poate fi programată într-o altă zi. Această probă se susține în perechi de doi candidați, cu doi examinatori.

PET / PETfS Reading & Writing Listening Speaking
Durata prpbei 1h 10min 30 min 10-12 min pe pereche de candidați
Procentaj din valoarea totală a noteii 50% 25% 25%

Cambridge English: First este cunoscut și sub denumirea First Certificate in English (FCE) și First Certificate in English for Schools (FCEfS). Acest test de engleză generală dovedește că poți vorbi engleză suficient de bine pentru a munci și studia într-un mediu în care se vorbește limba engleză. Acest examen poate echivala atât proba de competență lingvistică pentru admiterea în învățământul liceal de stat și profesional cu program bilingv și intensiv, cât și proba de competență lingvistică din cadrul examenului de Bacalaureat dacă este promovat cu un punctaj cuprins între 160-190.

Cui se adresează?

Dacă dorești să lucrezi într-un mediu în care se vorbește limba engleză, să locuiești într-o țară cu populație vorbitoare de limba engleză sau să urmezi studii preuniversitare în engleză, cea mai bună soluție este să începi studiul pentru pregătirea examenului FCE. Candidatul la FCE este capabil: să redacteze emailuri și rapoarte scurte; să dezvolte o idee și să poarte o discuție în limba engleză; să înțeleagă engleza generală folosită la televizor și în presa scrisă.

Care este formatul examenului?

Examenul are patru probe. Candidații susțin probele de Citire – înțelegere a textului (Reading) și Utilizare a limbii engleze (Use of English), Scriere (Writing) și Ascultare (Listening) în aceeași zi. Proba de Vorbire (Speaking) se poate susține în aceeași zi sau într-o altă zi. Această probă se susține în perechi de câte doi candidați, cu doi examinatori.

PET / PETfS Reading & use of English Reading & Writing Listening Speaking
Durata prpbei 1h 15min 1h 20 min 40 min 14 min pe pereche de candidați
Procentaj din valoarea totală a noteii 40% 20% 20% 20%

Cambridge English: Advanced este cunoscut și sub denumirea Cambridge Advanced Certificate in English (CAE). Acest certificat de engleză generală demonstrează că ai un nivel de engleză la standardul cerut pentru a studia sau profesa în limba engleză. Acest examen poate echivala atât proba de competență lingvistică pentru admiterea în învățământul liceal de stat și profesional cu program bilingv și intensiv, cât și proba de competență lingvistică din cadrul examenului de Bacalaureat dacă este promovat cu un punctaj cuprins între 180-210. Nivel: C1 pe Scala Comună Europeană de Referință.

Cui se adresează?

Dacă dorești să demonstrezi angajatorilor sau universităților că poți comunica eficient în limba engleză într-un context profesional ori academic, trebuie să obții certificatul CAE. Pentru a promova acest examen trebuie să fii capabil: să redactezi e-mailuri și rapoarte complexe și să iei notițe în timpul ședințelor și al prelegerilor; să ții prezentări în engleză pe subiecte complexe; să înțelegi o varietate de texte, de la ficțiune la editoriale.

Care este formatul examenului?

Examenul are patru probe. Candidații susțin probele de Citire – înțelegere a textului (Reading) și Utilizare a limbii engleze (Use of English), Scriere (Writing) și Ascultare (Listening) în aceeași zi. Proba de Vorbire (Speaking) se poate susține în aceeași zi sau într-o altă zi. Această probă se susține în perechi de câte doi candidați, cu doi examinatori

CAE Reading & use of English Reading & Writing Listening Speaking
Durata prpbei 1h 30min 1h 30 min 40 min 15 min pe pereche de candidați
Procentaj din valoarea totală a noteii 40% 20% 20% 20%